Limba în Moldova

Articolul 13 din Constituția Moldovei stabilește româna ca limbă de stat. Legea LP52/2023 a înlocuit formularea legală „limba moldovenească” cu „limba română”; legea lingvistică mai veche din 1989 a fost ulterior considerată depășită, iar legislația anterioară de înlocuire a fost abrogată. Drepturile lingvistice actuale decurg, așadar, din mai multe surse, inclusiv Constituția, legea privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, legislația din domeniul educației și mass-mediei, normele electorale și legea privind autonomia. Statul protejează rusa și alte limbi vorbite în Moldova, însă acestea nu sunt limbi naționale oficiale cu statut egal cu româna în toate domeniile. Recensământul populației și locuințelor din 2024 a permis declararea liberă a limbii. Dintre respondenții care au răspuns la întrebarea despre limba maternă, 48.1% au declarat moldoveneasca, 31.8% româna, 11.6% rusa, 3.6% găgăuza, 3.0% ucraineana, 1.2% bulgara și 0.3% romani. Pentru limba vorbită de obicei, cifrele au fost 45.0% moldoveneasca, 33.7% româna, 15.9% rusa, 2.2% găgăuza, 2.1% ucraineana, 0.8% bulgara și 0.3% romani. Aceste cifre descriu declarațiile personale și uzul cotidian; ele nu schimbă statutul constituțional al limbii române. Rusa este și o limbă de legătură utilizată pe scară largă în orașe, la locul de muncă și în viața de zi cu zi, iar 68.2% au declarat că o cunosc, comparativ cu 87.5% pentru moldovenească sau română și 13.4% pentru engleză. Repartizarea regională influențează accesul practic. În mediul urban, 37.7% au declarat româna drept limbă maternă, în timp ce în mediul rural 60.5% au declarat moldoveneasca. Rusa era limba vorbită de obicei de 26.9% dintre locuitorii din mediul urban și de 45.0% în Bălți. În UTA Găgăuzia, unitate teritorială autonomă, găgăuza era vorbită de obicei de 48.8%, iar rusa de 47.3%. În Taraclia, bulgara era vorbită de obicei de 48.9%. Cifrele recensământului vizează populația rezidentă obișnuită înregistrată la recensământ și nu trebuie tratate ca o clasificare a dialectelor. Persoanele aparținând minorităților naționale își pot folosi oral și în scris limba, pot primi informații și publica materiale și pot desfășura activități culturale și educaționale. În relația cu autoritățile publice, acestea li se pot adresa în română sau rusă și pot solicita un răspuns în limba aleasă. În zonele cu o populație minoritară numeroasă se poate folosi o limbă minoritară locală suplimentară, însă serviciul efectiv depinde de autoritate, personal, capacitatea de traducere și localizare. Anunțurile publice, denumirile localităților și instituțiilor, informațiile de siguranță și cele medicale sunt furnizate, în general, în română, precum și în alte limbi locale atunci când normele și capacitatea locală permit acest lucru. UTA Găgăuzia are un statut special în temeiul Legii LP344/1994. Cadrul său local folosește româna, găgăuza și rusa, deși unele texte juridice locale încă includ termenul mai vechi „moldovenească”. Găgăuza beneficiază de protecție juridică, însă disponibilitatea sa practică este în continuare extinsă. Planul național de acțiuni pentru 2026–2027 vizează grădinițele până la învățământul superior, materiale didactice, formarea profesorilor, programe de vară, resurse digitale gratuite, cursuri pentru adulți de la A1 la C2, cercetare și predarea disciplinelor în mai multe limbi. Un proiect-pilot din 2024–2025 a cuprins 64 de clase și 1,060 de elevi, dar aceste măsuri nu asigură încă servicii în limba găgăuză pe deplin egale în fiecare instituție. În educație, limba de predare este, de regulă, româna. Sistemul de învățământ oferă și parcursuri în rusă și română și poate include discipline sau programe în ucraineană, găgăuză, bulgară, ebraică, idiș și alte limbi, în limita capacității instituționale. Româna este obligatorie în învățământul în limbile minorităților. Programul național pentru accesul la limba română din 2026–2028 este finanțat de stat și gratuit pentru participanți, inclusiv adulți, comunități minoritare, angajați publici, persoane revenite în țară, refugiați, persoane strămutate și alți cursanți interesați. Acesta oferă cursuri A1, A2 și B1 cu prezență fizică și online, cu certificate raportate la Cadrul european comun de referință pentru limbi. Manualele sunt disponibile prin formule de împrumut accesibile ca preț. Accesul la mass-media este multilingv, dar distribuția nu este uniformă. Potrivit Codului serviciilor media audiovizuale LP174/2018, programele locale conțin, în general, cel puțin 80% conținut în română, în timp ce în zonele unde o minoritate reprezintă cel puțin 25% din populație se aplică un prag diferit pentru conținutul în română. Programele în alte limbi includ, de regulă, traducere în română, cu excepții pentru programele locale, conținutul de învățare a limbilor și videoclipurile muzicale. Filmele sunt de obicei dublate sau subtitrate în română, iar radiodifuzorii trebuie să respecte cote de muzică românească, inclusiv muzică din Moldova. Teleradio-Moldova și GRT, furnizorul public regional din Găgăuzia, ilustrează distribuția diferită a programelor în română, găgăuză, rusă și bulgară. Participarea culturală include literatura în limbile minorităților, cercetarea, mass-media locală, organizațiile comunitare și disciplina „Istoria, cultura și tradițiile”. Rusa beneficiază de o infrastructură culturală și mediatică extinsă, în timp ce activitățile în ucraineană, bulgară și romani sunt mai frecvent organizate de comunități sau în cadrul educației. În alegeri, buletinele de vot sunt, în general, în română. Autoritățile electorale pot furniza limbi suplimentare la cerere, iar Comisia Electorală Centrală poate folosi rusa, găgăuza, ucraineana, bulgara și romani în materialele informative. Acest lucru nu creează un drept automat la orice limbă în fiecare secție de votare. Parlamentul, Curtea Constituțională, Guvernul, Biroul pentru Relații Interetnice, Ministerul Educației și Cercetării, autoritățile locale, instituțiile autonome, Consiliul Audiovizualului, autoritățile electorale și Biroul Național de Statistică acoperă fiecare componente diferite ale sistemului. Prin urmare, accesul lingvistic depinde atât de norma formală, cât și de regiune, instituție, personalul disponibil și modalitățile de traducere.