Istoria Moldovei

Printre comunitățile timpurii de pe teritoriul Moldovei de astăzi s-au numărat societăți preistorice și populații asociate cu dacii și lumea romană. În Evul Mediu, mare parte din zonă a devenit parte a Principatului Moldovei, care s-a dezvoltat între Carpați, Prut și Nistru. Istoria sa politică a implicat relații cu Polonia-Lituania, Ungaria, Imperiul Otoman și principatele vecine. Principatul s-a aflat sub suzeranitate otomană, păstrându-și totuși propriul domnitor și propriile instituții. În 1812, Imperiul Rus a anexat Basarabia, regiunea dintre Prut și Nistru, după un război cu Imperiul Otoman. În 1918, consiliul de conducere cunoscut sub numele de Sfatul Țării a votat unirea cu România, iar Basarabia a făcut parte din statul român până în 1940. Uniunea Sovietică a încorporat apoi Basarabia în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, în timp ce teritoriul de la est de Nistru fusese deja legat de Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească din cadrul Ucrainei sovietice. Guvernarea sovietică a schimbat modelele de așezare, politica lingvistică, industria și instituțiile publice. Moldova și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică la 27 august 1991. Conflictul de pe malul stâng al Nistrului din 1992 a dus la apariția unei administrații separatiste de facto în Transnistria, al cărei statut politic rămâne contestat. Găgăuzia a devenit unitate teritorială autonomă în cadrul Republicii Moldova în 1994. Aceste experiențe regionale arată că istoria Moldovei nu poate fi redusă la o singură narațiune națională neîntreruptă. Arhivele, dovezile arheologice, sursele scrise, monumentele și memoria orală susțin interpretări diferite, mai ales cu privire la suveranitate, identitate, limbă și relația dintre istoria moldovenească și cea românească.